marți, 26 octombrie 2010

Sfântul Dumitru, Izvoditorul de Mir

       Este dat pentru comunitatea Caşinului, în calendarul creştin ortodox, ca Biserica sfântă sǎ fie cu hramul Sfântul Dumitru, Izvoditorul de Mir. Nu putem uita că localitatea Caşin se înscrie printre cele mai reprezentative aşezări moldoveneşti, cu un bogat conţinut spiritual dar şi economic, aşa cum o descrie marele istoric N. Iorga.
       În aceste zile de Hram ale Sfântului Dumitru, biserica şi parohia ce-i poartă numele au o deosebită bucurie de a primi un mare număr de credincioşi de pe Valea Caşinului, din comunele învecinate Buciumi, Bogdăneşti, Mănăstirea Caşin şi chiar din municipiul Oneşti.
       Suntem mândri de faptul că locuitorii satului Caşin ştiu să facă faţă tuturor cerinţelor spirituale şi materiale în ceea ce priveşte buna desfăşurare a hramului bisericii “Sfântul Dumitru”, care a început a se zidi în anul 1840 cu cheltuiala egumenului Isaiia Ţarigrădeanul.
       Menţionăm faptul că în locul acestei biserici a fost înainte o altă bisericuţă din lemn, tot cu hramul Sfântului Dumitru.
       Fiorul duhovnicesc ce stăbate localitatea noastră în acestă perioadă cheamă la Sfânta rugăciune deopotrivă şi pe cei mici şi pe cei mari, începând cu seara de 24 octombrie şi până în ziua de 27 octombrie, ziua Sfântului Dumitru Basarabov. Patru zile de “Lumină a Sfintei Slave a Tatălui Ceresc”, când Biserica este locuită întru rugă sfântă de sutele de credincioşi ce vin să se umple de harul sfinţilor, al Sfintelor slujbe strămoşeşti.
       Slujba de cinstire a Sfântului Dumitru, Izvoditorul de Mir, al cărui hram îl poartă biserica noastră, se încheie cu o masă creştinească la care contribuie cei mai mulţi locuitori ai satului.
Suntem mândri de satul în care locuim!

© Prof. Ion Gogu,
Şcoala cu clasele I – VIII „Institutor N. Pîslaru” - Caşin

3 comentarii:

Nou*: Proiectul Pastila cu zambet

Nou*: Proiectul Pastila cu zambet
Un proiect ©SMILE 21 + (Strategii de Mediere pentru Inovatie si Leadership in Educatie)

*NOU*: GALERIE VIDEO - SCOALA "INVATATOR N. PASLARU" - CASIN