Parteneriatele şcoală-familie-comunitate

Parteneriatele şcoală-familie-comunitate au la bază ideea că profesorii, elevii, părinţii şi ceilalţi membri ai comunităţii sunt parteneri în educaţie. Dacă în trecut aceste parteneriate erau activităţi cu caracter opţional şi ţineau mai mult de domeniul relaţiilor publice, în prezent ele au un rol esenţial în procesul de educaţie a elevilor, deoarece îi ajută să-şi dezvolte competenţe şi abilităţi sociale încă din primii ani ai copilăriei, pregătindu-i să aibă succes la şcoală şi, mai târziu, în viaţă şi în carieră.

Un studiu recent intitulat Parteneriate şcoală-familie-comunitate[1] aparţine autorilor Mircea Agabrian şi Vlad Millea, care precizează chiar din prefaţa lucrării că participarea socială la educaţie reprezintă o prioritate la nivel european, ajungându-se la crearea Asociaţiei Europene a Părinţilor în scopul promovării active a părinţilor la deciziile europene ce îi afectează. Studiul prezintă perspectivele teoretice care, încă de la sfârşitul anilor 1970, indică influenţa simultană a familiei, şcolii şi comunităţii în creşterea şi dezvoltarea copiilor: paradigma reţelei sociale (Barnes, 1972; Leinhart, 1977), conceptul de capital social al lui J. Coleman (1987) şi teoria intersectării sferelor de influenţă a lui J. Epstein (1990).

Principalele avantaje ale parteneriatelor dintre şcoli, familii şi comunităţi:

· Ajută profesorii în munca lor;
· Perfecţionează abilităţile şcolare ale elevilor;
· Îmbunătăţesc programele de studiu şi climatul şcolar;
· Îmbunătăţesc abilităţile educaţionale ale părinţilor;
· Dezvoltă abilităţile de lideri ale părinţilor;
· Conectează familiile cu membrii şcolii şi ai comunităţii;
· Stimulează serviciul comunităţii în folosul şcolilor;
· Creează un mediu mai sigur în şcoli.

[1] M.Agabrian, V. Millea (2005), Parteneriate şcoală-familie-comunitate, ed. Institutul European, Iaşi

Prof. Virginia - Smǎrǎndiţa Brǎescu

Director Şcoala cu clasele I – VIII „Institutor N. Pîslaru” - Caşin