luni, 18 octombrie 2010

Prevenirea violenţei în mediul şcolar

Şcoala poate fi comparată din ce în ce mai mult cu „un microcosmos al angoaselor sociale”[1]. Este interesant să observăm în ce măsură adulţii, sistemul social şi şcolar sunt violenţi faţă de copii şi tineri, întărindu-le frustrările şi mecanismele de apărare. Nu este vorba de a stabili cine este vinovat, ci de a înţelege că toţi suntem prinşi într-un sistem şi că este necesar să-l facem să evolueze.

Un studiu recent intitulat „Violenţa în şcoală”[2] a fost realizat de specialiştii de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE), deoarece nivelul fenomenelor de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar a crescut şi a devenit îngrijorător, dar nu violenţa în rândul tinerilor reprezintă o noutate, ci dificultatea actuală a adulţilor (părinţi, profesori etc.) de a juca un rol educativ pentru a le permite tinerilor să înveţe să-şi controleze agresivitatea. Autorii studiului au subliniat dificultatea realizării unei imagini globale asupra violenţei.

Adolescenţii sunt puşi în faţa provocărilor de a se adapta unei lumi care nu mai este la fel de sigură şi predictibilă cum era odată. Creşterea şi maturizarea sunt mai dificile decât au fost până acum. Părinţii, bunicii şi profesorii se văd puşi în dificultatea de a nu mai şti ce strategii să adopte pentru a-i pregăti pe adolescenţi pentru multitudinea de alegeri la care trebuie să facă faţă. Identitatea şi viitorul adolescenţilor sunt determinate mai mult de bunăstarea lor emoţională şi spirituală decât de formarea intelectuală. Adolescenţii au nevoie de un educator dispus să se implice şi pe planul inteligenţei emoţionale şi relaţionale[3]. Pentru a putea îndeplini un rol educativ, este neapărat necesar ca adulţii să înţeleagă semnificaţia comportamentelor violente ale copiilor şi tinerilor în scopul elaborării unor răspunsuri pertinente.[4]

Violenţa în şcoală are cauze multiple. Este într-o mare măsură în legătură cu violenţa în familie. Copiii învaţă prin imitaţie, familia fiind modelul din care îşi extrag valori şi comportamente. Partea pozitivă este că, fiind un comportament învăţat, poate fi schimbat printr-un nou proces de învăţare.

Numeroşi îndicatori puşi în evidenţă de cercetările realizate la nivel naţional şi internaţional, dar destul de uşor de identificat şi de cadrele didactice care se confruntă cu probleme de indisciplină, distrugeri şi violenţe în mediul şcolar au permis o conturare a profilului elevului agresiv:

- Provine din familii dezorganizate (părinţi separaţi, divorţaţi sau plecaţi la muncă în străinătate) sau, mai rar, din familii monoparentale, ca urmare a decesului unuia dintre părinţi;
- Stimă de sine scăzută şi aşteptări scăzute în privinţa reuşitelor sale
- Este confuz cu privire la propriile sale nevoi, incapabil să le exprime şi împlinească altfel decât prin violenţă
- Întreţine resentimentele şi îşi descarcă furia asupra celorlalţi
- Control redus asupra impulsurilor, slabă cunoaştere a comportamentelor sale şi abilităţi sociale scăzute
- Tentat să folosească violenţa (critică, ameninţă, ţipă, răneşte, sparge etc) şi manipularea pentru a-i face pe ceilalţi să se supună sau să facă în locul său
- Absenţe numeroase şi preaviz de exmatriculare
- Note mici la învăţătură şi la purtare
- Medii neîncheiate şi situaţie de corigenţă la mai multe obiecte
- Risc de abandon şcolar
Pentru a înţelege dificultatea cu care se confruntă profesorii în a comunica cu elevii care sunt victime ale violenţei în familie şi care pun probleme de indisciplină, violenţă sau au o situaţie şcolară proastă, considerăm că este necesar să se pună sub semnul întrebării:

1. Riscul pe care şi-l asumă elevii care sunt victime ale violenţei în familie sau în şcoală atunci când îndrăznesc să vorbească cu profesorii lor.
2. Dificultatea părinţilor de a discuta cu copiii lor pentru a-i înţelege şi a-i ajuta.
3. Dificultatea elevilor în comunicarea cu părinţii lor pentru a se face înţeleşi.
4. Dificultatea părinţilor în comunicarea cu profesorii copiilor lor.
5. Dificultatea profesorilor în comunicarea cu părinţii elevilor.
6. Competenţa profesorilor de a se implica în astfel de cazuri.

Socializarea copilului şi a viitorului adult presupune constrângeri şi atitudini ferme. Considerăm necesare următoarele delimitări conceptuale[5]:

A sancţiona = a da dovadă de autoritate prin confruntarea copilului cu realitatea înconjurătoare.

A pedepsi = a da dovadă de putere obligând copilul să se supună.

A avea autoritate = a exersa o influenţă care permite elevului să fie mai autonom, mai responsabil, mai creativ, mai motivat, mai eficient.

A fi autoritar = a domina prin constrângere.

Forţă = capacitatea de a-şi impune deciziile pe propriul teritoriu.

Putere = aptitudinea de a-şi extinde autoritatea asupra unui teritoriu comun. Este necesară şi se poate dovedi constructivă.

Dominare = tendinţa repetitivă de a prelua puterea pe teritoriul celuilalt. Este un abuz de putere.

Negocierea şi cooperarea = se bazează pe fundamente solide: conştientizarea, afirmarea, respectul reciproc, puterea parteneriatului.

© Virginia - Smǎrǎndiţa Brǎescu
Prof. mediator si formator pentru educatia adultilor
Director Şcoala cu clasele I – VIII „Institutor N. Pîslaru” - Caşin


[1] Brochure Les jeunes et la prévention de la violence. Recommandations politiques, http://www.coe.int/T/E/Cultural_Co-operation/Youth/2004_Jeunes_prevention_violence.pdf
[2] MEC, ISE, UNICEF, Violenţa în şcoală, coord. Mihaela Jigău, Aurora Liiceanu, Liliana Preoteasa, ed. ALPHA MDN, Bucureşti, 2006
[3] Maurice J.Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Friedlander, Stimularea inteligenţei emoţionale a adolescenţilor, ed. Curtea Veche, 2003
[4] Vezi şi J. Salomé, La difficulté d’enseigner, ed. Albin Michel, 2004
[5] J. Salomé (2004), Op. cit. şi A. Moreau (1999), Putere, autonomie, vindecare, ed. Astrobios, Bucureşti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nou*: Proiectul Pastila cu zambet

Nou*: Proiectul Pastila cu zambet
Un proiect ©SMILE 21 + (Strategii de Mediere pentru Inovatie si Leadership in Educatie)

*NOU*: GALERIE VIDEO - SCOALA "INVATATOR N. PASLARU" - CASIN